Poate de mult n-am mai avut parte de o iarna adevarata… adica… cu zapada. O ocazie buna sa iesi la pozat, sa te distrezi si sa simti frigul in toate cele ale corpului.Sarbatorile sunt fericite sau nu pentru toti.
Te trezesti singur in dimineata de Craciun
si te gandesti ce rost are sa mai traiesti.
Asa ca alegi calea usoara si anume sa te sinucizi. Ce rost are? In loc sa incerci sa faci ceva bun cu viata ta, alegi sa te arunci in cine stie ce dugheana cu nu stiu cate semne pe brate de la lama sau sa te spanzuri in vreun parc ca mai apoi sa traumatizezi si ceva copii nevinovati care vin acolo. Fii naibii om curajos si infrunta greutatile. Daca totul ar fi asa usor ce rost ar mai avea toate incercarile la care te supune viata? E simplu sa renunti, sa fii las, sa te dai la o parte, si sa nu ai satisfactii. E greu sa te lupti pentru ceea ce iti doresti, sa te zbati, sa stii ca vei reusi si sa fii mandru de ceea ce vei obtine in final.
Iarna asta imi aminteste de vacantele petrecute la tara, cu bunicii mei.
Toate acele momente magice nu le voi uita niciodata. Cand ningea ieseam afara dimineata in pijama si alergam printre troiene dupa bunica pentru ca nu o mai gaseam langa mine in pat. Nu raceam, si era asa de frumos sa ating cu talpile zapada . Curatam nuci si le puneam pe plita din bucatarie si se prajeau si apoi bunicul imi facea simit (zahar caramelizat cu nuci prajite). acum cand ma duc singura bucurie imi ramane zaharul ars pe plita care miroase in toata camera. S-au emancipat cu totii, pana si ei.
Vechea antena care prindea decat tvr1 si 2 si inca un post de la bulgari acum a fost inlocuita cu cablu tv, parca nu mai are nimic farmecul de odinioara.
Nici copiii care veneau cu ”buna dimineata” nu mai au aceeasi voiosie in urare, acum vin doar de dragu de a primi ceva, nici baietii nu-si mai masoara puterea in trosnitul biciului, rareori mai auzi pocnituri. Dar prefer sa merg acolo de sarbatori, la tara la bunici, pentru ca nu sunt nevoita sa suport aglomeratia orasului, aglomeratia din magazine, si toata nebuneala de-aici. e liniste acolo, sunt ei… si intr-o zi nu vor mai fi, dar ma bucur in fiecare zi ca inca mai sunt.
