Zbatandu-se

Lucreaza linistea…nimicind un alt vis
o alta lume.
tese molcom vise, amintiri si ce-a fost demult ploaia.
se ridica in aer praful umed si simteam cum imi ingheata bratele…
inainte.. inapoi.. stanga..dreapta. tepene ca si cum n-ar fi ale mele.
plimbarea prin camera trebuia sa tulbure tot. sa aud scrasnind flecurile pantofilor pe pardoseala.
sa se revolte cineva voiam. doar sa nu mai fie liniste.
sa nu mai imi aud doar respiratia mea.

Mi-as fi pierdut mintea pe vechea strada,
culmea..si ea linistita.
Casa cea veche o mai revad.. aceeasi iedera uscata, aceeasi vita fara struguri.
nici motanul nesuferit ce-mi strica somnul nu mai e. nimic.
se scurge totul pe langa mine ca si cum n-ar exista.
in picaturi, in siroaie din ce in ce mai mari.
degeaba. palesc si florile, se duce si mirosul de nuci, de toamna.
a stat ceasul.
Nu mai plang…

Nu mai vreau liniste….plec.

 

Inceput de toamna

Yep, a inceput toamna. Toamna de care mi-a fost atat de dor. Stiu ca ploaia de aseara si de azi si norii sunt doar o amagire si iar vor veni zile calde insuportabile, dar totusi… e toamna.

Darren Jones - Sunset, Valley View / Yosemite National Park, California

“Miroase-a frig desprins din cateva picaturi de ploaie.
Privesc spre copacii inca nedezgoliti …
Vantul… nu se lasa inca ademenit. nici somnul, nici visul.
pandeste sub streasina ochiul pisicii… adulmeca sangele de pe aripa rupta a unei vrabii…
tresare in mine o amintire din anii trecuti,
se pierde printre ganduri… si se-neaca in prea multe franturi desprinse din ce-am fost odata.
Nu mai mi-e dor de departare, nu mai e nimic aici. de parca-ar fi fost vreodata.”

Ciudata. asta sunt eu, starea mea si ce mai ramane din mine.

 

Imi place sa uit

Am descoperit ca-mi place sa uit.
De timp, de vreme, de lume.
Imi place sa imi ascund visele
de frica sa nu mi se destrame.
imi place sa uit ca le-am avut vreodata.
Ploua. E rece. E chiar foarte rece.
Se scurge noroiul de pe trotuare,
de pe strazile inguste, de pe case.
totul pare…de fapt e…trist.
ca in diminetile de toamna,
cand priveam de la geamul clasei din liceu
aburi peste oras, auzeam claxoane,
vedeam batrani alergand.
Mizerie. Imi place sa uit cum ma cheama.
Mi se pare neinteresant. Neimportant.
Imi cad pleoapele de somn,
creionul… fuge si el incotro mai poate.
oboseste mina.
Imi place sa uit cum se scriu unele cuvinte.
Am impresia ca asa ele nu mai exista.
Pacat… nu-mi mai pot uita mintea aiurea de mult.
M-ar crede nebuna.

 

Fading.

E 4 si ceva dimineata, n-am somn dar parca as dormi. Sesiune se cheama.

Mi-am adus aminte de blog, si nu numai. De multe alte chestii cum ar fi faptul ca sinceritatea si dorinta de libertate te fac sa pici de prost (asta ca sa nu mai folosesc cuvantul fraier).

Iar o sa aberez, dar intr-un fel ma simt foarte bine. Luni a fost una din putinele zile pe care le pot inscrie in categoria “cea mai fericita zi din viata mea”. La amiaza am mers la conferinta de presa Tarja Turunen, am facut poza cu ea si am luat autograf. Seara – concertul la Sala Palatului. Cronica concertului o gasiti pe site-ul lui Andrei Partos – link http://www.andreipartos.ro/phpBB3/viewtopic.php?f=52&t=168&p=29561#p29561

Dupa concert… a trebuit sa ma intorc acasa.
Ma doare spatele de la stat intr-o pozitie destul de incomoda oricat de comoda as sta momentan. Mi-e rau si nu mai am chef de nimic. S-au dus sperantele in privinta recuperarii unei anume persoane din trecut si a prieteniei care a existat vreodata intre noi. S-a dus si speranta ca …. in fine. Nu mai conteaza.

Later edit: pana mea!

Multumesc celor de la Regia Autonoma pentru Nori si Ploaie care au avut activitate zilele astea. A fost racoare si bine si m-a prins ploaia si am stat si-am privit ploaia si mi-a placut.

Si gata… In incheiere.. Tarja Turunen – I Walk Alone-inregistrare de la concertul din Bucuresti

 

Back in Black

Mi-a lipsit mult blogul, dar in acelasi timp nu am simtit nevoia sa scriu nimic o vreme. Probabil din cauza tonelor de sentimente ce s-au perindat prin mine, impreuna cu sute de intrebari, nelamuriri si dezamagiri.
Mi-as fi dorit ca fiecare zi sa fie altfel, sa ma pot bucura de fiecare raza de soare bland din primavara asta fara sa am nici macar o grija ca va veni seara si imi voi relua starea pe care cu greu o mai ascund de persoanele din jur.
Nu, nu sunt emo, nu sunt nici beata la ora asta (cu toate ca as prefera sa fiu), dar mi-era dor de 5 minute petrecute cu mine. As putea sa mi le acord in fiecare zi, dar prefer sa nu. Prefer sa strang totul si sa dau afara atunci cand simt ca nu mai pot.

Mi-e dor de… mine, tine, noi, soare, vant, nori, ploaie, amintiri, familie, mansarda la care visez zilnic, de tot ce respir si simt in jur… sau incerc sa simt…

Voi reveni zilele astea….

 

Duminica de decembrie

Duminica de decembrie, sau decembrie de duminica. Una din ele. Cert e ca m-am trezit bine dispusa. Afara ploua, sau cel putin asta se intampla cand am facut ochi.

Cafeaua soarbe linistea diminetii, aprinde ceasul unei triste umbre.

Racoarea alunga somnul plin de vise tulburi.

Cateva raze de lumina gauresc perdeaua grea,

Ma trezesc usor, usor. Si chinuit.

N-am baut si totusi imi simt capul impovarat..

cu griji, cu ganduri aiurea, cu vise de copil.

Raman sa privesc orasul adunat intre borduri,

trist, gri, nepasator, si mai ales, strain de mine.

E duminica de decembrie. Fara zapada, fara soare,

o duminica murdara, fara tine.

“Someone holds me safe and warm.
Horses prance through a silver storm.
Figures dancing gracefully
Across my memory…”