Astazi m-am trezit si mi-am dat seama ca am inceput o zi normala. Am fost un om normal. M-am chinuit sa-mi deschid ochii, mi-am pus ceasu sa sune cu inca 15 minute mai tarziu, dar intr-un final mi-am facut dusul, mi-am luat hainele pe mine si am luat-o spre metrou.
La metrou, m-am dus si mi-am luat un ziar d-ala mokka si l-am rasfoit curioasa pana la victoriei. Mai departe… n-am mai avut ce. Articolele “interesante” se dusesera. Am ajuns la facultate..de fapt unde aveam cursu si contrar obiceiului am reusit sa nu adorm la lp-ul de micro. Bineinteles ca ar fi fost prea mult daca ma tineam treaza si la curs.
Inca o ora de engleza dupa si apoi la alte treburi ce nu trebuie amintite aici.
In drum spre casa, dilema mare: vreme faina deci as fi putut merge pe jos de la Romana pana acasa…dar leneaa… totusi mi-am urnit picioarele spre piata de la bucur obor, cat sa iau una alta din piata. Parca mi-era dor sa aud “telefoane, telefoane”, “ochelari de vedere, ochelari de vedere”, ”tigari, tigari. tigari” s.a.m.d.
Bun, si-acu intrebarea de ce m-am considerat un om normal pe ziua de azi. R: pentru ca … pur si simplu. mi-era dor sa fiu asa linistita, sa merg agale spre casa, sa ma rup de cateva chestii din ultima vreme.
Si bine inteles ca o zi ca asta trebuie incheiata cu niste treburi casnice si o portie de Bob Dylan. Like a rolling stone 
