Alergare

Am incercat sa cuprind in brate linistea,
s-adorm invaluita de caldura unor raze linistite
ce-mi sifonau perdeaua.
Pastrasem in mine ultima frantura de incredere
pe care as fi vrut sa ti-o daruiesc.
Credeam ca incep sa visez dar de fapt ma trezeam intr-o realitate ursuza.
cu multe telefoane, cu griji si mai ales cu oameni urati.
Caci frumusetea demult si-o pierdusera in amestecul de scopuri
ce fac rau.
Am vrut sa ma ridic si sa alerg catre tine.
Simteam acea doza unica de fericire
ce ma tine in viata multa vreme.
Dar aveam sa pierd orice speranta…
caci visele…oricat ai crede in ele…
mor.

 

9 luni si jumatate in Bucuresti

Inca 2 zile si plec acasa. Inca un examen. Ce mai conteaza. Stateam si ma gandeam azi ca au trecut 9 luni si jumatate de cand sunt in Bucuresti, timp in care s-au intamplat multe, mai mult nevrute decat vrute.

Trebuie sa le multumesc in primul rand prietenilor mei de-aici care m-au facut sa nu mai imi para asa greu fara linistea Ploiestiului si am inceput chiar sa ma obisnuiesc cu aglomeratia.

In 9 luni si jumatate, am injurat Bucurestiu` de nu stiu cate ori. Pentru jegu care e in oras, pentru cocalarii si imbecilii peste care dai pe strada, pentru aglomeratia si caldura infernala, si pentru tampenia de brad artificial pe care l-au inaugurat de 1 Decembrie. Ah, si magazinele care se inchid la 8 seara.

In schimb au fost si parti bune: m-am bucurat ca exista Cismigiu, Herastrau, cafenele, sali de concerte, baruri unde poti bea ceva linistit si sa asculti o muzica buna.  In tot timpul asta am invatat multe. Am descoperit ca sunt in stare sa ma descurc si singura, am descoperit ca uneori oamenii pot fi de cea mai joasa speta si pot fi si oameni pe care te poti baza oricand, si care iti ofera ajutorul cand te astepti mai putin.

Cu bune, cu rele, astea 9 luni m-au invatat multe. Si cum zice tata “Tot inainte!” . Se poate si mai bine, se poate si mai rau. Important este prezentul.

Si o piesa Pink Floyd-Comfortably Numb

*Smiorc*